Codex Rohonczi – Viorica Enăchiuc

Ipoteza cronicii vlahe. Viorica Enăchiuc interpretează codicele ca pe o cronică a blakilor (vlahilor), datată în secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hârtia e datată în secolul XVI), scrisă în latină „danubiană” vulgata[1] cu un „alfabet dac”.[2] În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o țară condusă de un domn pe nume Vlad care poartă războaie împotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau goților. Apar toponime și hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarău, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite și contacte diplomatice între Vlad și Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra. La câteva luni după editarea cărții (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publică un articol în Observatorul Cultural, unde critică vehement traducerea făcută de Viorica Enăchiuc și analiza ei istorică. Reacțiile sunt împărțite. Totuși, crește atât popularitatea codicelui, cât și atenția acordată noii interpretări, de altfel publicată în condiții bizare. Unele dintre aspectele asupra cărora Ungureanu atrage atenția sunt:

• Ilustrațiile sunt religioase creștine (două răstigniri). Ele ar trebui să ilustreze un text cu conținut religios. Textul tradus de V. Enăchiuc nu are nici o legătură cu ilustrațiile.
• limba latină vulgară postulată de autoare nu există. În secolul X se vorbea deja româna veche.
• echivalarea a 150 de semne silabice (Viorica Enăchiuc declară scrierea fonetică, iar nu ideografică) diferite ce apar în codice cu doar 20 de sunete.
• absența oricărei surse istorice din secolul XI, contemporane cu Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care să îl menționeze pe Vlad;
• originalitatea unor fraze propuse de Viorica Enăchiuc cum ar fi: „Prielnic în trăire, din nou să strigi dătător! Iubire aleasă, matur de a merge cu cavaleria, să trăiești plecarea!” sau „Pe acei unguri să spădăsești.”

În ce privește codicele, Dan Ungureanu este de părere că manuscrisul este un fals alcătuit, cel mai probabil, în epoca romantică (este posibil să fi fost realizat cu puțin timp înainte de momentul când și-a făcut apariția), folosindu-se hârtie italienească ( filigran datat între 1529-1540). În plus, conținutul e scris și desenat în grabă. Ilustrațiile sunt naive, foarte simpliste și nu aparțin niciunui stil de miniaturi medievale. De asemenea, vocabularul textului nu corespunde legii lui Zipf (în orice text trebuie să existe cuvinte foarte frecvente, apoi mai rare și foarte rare ; traducerea autoarei violează această lege). DETALII